Timpul trece tot mai incet,
Sunt singur în casă, simt că-nebunesc
Simt cum pereții îmi întunecă vederea,
Singurătatea din mine îmi crește durerea.
Încerc să te uit dar nu cred că pot,
Pentru tot ce mi-ai facut nu există antidot,
Sunt închis în propria mea minte
Unde timpul se scurge-ncet, și nu-și găsește cuvinte
să poată trece peste rana făcută de către tine.
Sunt eu, patru pereți și încep a plange,
Căci timpul trece mult prea încet în lipsa ta,
Nu mai am puterea necesară să te pot ierta.
Încerc să te uit dar asta nu va fi curând,
Până atunci mă-nchid in mine și-ncep să plâng.
Ca un copil ce stare nu mai are,
Ca și o floare fără de petale,
Ca un copac fără de frunze,
Ca un copil fără zâmbet pe buze.
Mă așez în colț, privind lung în îndepărtare
Poate că o să apari din nou ca un răsărit de soare,
Iar eu am să te aștept cu zâmbetul pe buze
Sperând că n-o să devii o simplă iluzie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu